FOTO: Țigări de contrabandă în valoare de peste 360.000 e lei confiscate de polițiști

În urma unor acțiuni pentru combaterea contrabandei cu țigări, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat marți 31.455 de pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 368.000 de lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Un cetățean român este cercetat pentru contrabandă cu țigări, iar două autoturisme, folosite la transportul țigărilor, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră, în data de 12 noiembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, judeţul Maramureş, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21.00, a fost oprit în trafic pentru control, pe D.J. 186, pe raza localității Săliștea de Sus, jud. Maramureș, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de cetăţeanul român M.L., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Ilfov.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat un spațiu special amenajat în portbagajul mașinii.

Având în vedere cele constatate, bărbatul și autovehiculul în cauză au fost conduși la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în spațiul special amenajat din portbagajul autoturismului au fost descoperite 1.935 de pachete cu țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 22.600 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 3.000 de lei, folosit la transportul ţigărilor, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Tot, ieri, 12 noiembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.50, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre un autoturism care staționa în zonă, mai multe colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit, iar şoferul autoturismului a demarat în trombă spre localitatea Straja.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au executat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată persoanele nu s-au oprit, iar şoferul a abandonat autoturismul şi a fugit în localitate.

Despre caz au fost anunţate şi autorităţile ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

În zonă au fost descoperite opt colete cu țigări, iar în autoturismul de teren un alt colet, marfă ce a fost transportată la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 14.600 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 170.800 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren marca Mitsubishi Shogun în valoare de 7.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației și SPF Valea Vișeului au descoperit, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări, care au fost duse la sediul Poliției de Frontieră. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.920 de pachete cu țigări (13.420 pachete la ITPF Sighetu Marmației și 1.500 la Sectorul PF Valea Vișeului) în valoare totală de 174.550 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se, totodată, verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

Sursa text și foto: Poliția de Frontieră

Related posts

Leave a Comment