În 14 noiembrie, lansare de carte și spectacol folcloric la Ampoița: Joc de prinderea postului Crăciunului

Joi, 14 noiembrie 2019, de la ora 18.00, Căminul Cultural din Ampoița va găzdui lansarea volumului „Țarina – Cântecul locului”, autor Gheorghe Burz și un spectacol folcloric susținut de fiii satului Floricica Moga, Ghiță Groza și Traian Zbutea, precum și Ansamblul de dansuri populare al Comunei Meteș, anunță organizatorii.

În acest an, Asociația Prietenii Muzeului Unirii, în parteneriat cu Primăria Comunei Meteș, au implementat proiectul cultural „Cântecul locului – Țarina , ed. I”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Prin această finanțare s-a reușit publicarea unei lucrări de referință despre Țarină, cântec și joc, specifică Munților Apuseni. Este o realitate faptul că acest gen muzical a fost tratat foarte puțin în literatura de specialitate, cu precădere doar în articole apărute în reviste de gen, însă o prezentare amănunțită a Țarinei într-un volum nu există în județul Alba.

„Țarina – Cântecul locului” poartă semnătura profesorului Gheorghe Burz și prezintă o culegere de aproximativ 200 de țarine, în special de pe Valea Ampoiului, urmând ca pe viitor să fie publicate alte volume cuprinzând țarine din alte subzone etnografice ale Munților Apuseni.

Volumul se adresează, în special, Liceelor de muzică și Academiilor de muzică din țară, dar și tinerilor interpreți de muzică populară care doresc să își contureze un repertoriu autentic.

Prin acest demers cultural Ansamblul de dansuri populare al comunei va îmbrăca costume populare noi, realizate după modelul străvechi al satului.

Toate aceste realizări culturale vor putea fi apreciate în cadrul evenimentului de joi, care coincide cu o tradiție locală legată de prinderea postului Crăciunului, când întreaga comunitate organiza joc la care participau tinerii și bătrânii satului.

Related posts

Leave a Comment